În cursul zilei de duminică, 13 august 2023, au fost emise alerte de cod portocaliu și roșu de inundații. Atenționarea de călătorie a fost publicată de MAE, pe site-ul oficial. Este vorba despre Regatul Norvegiei. Iată mai jos, în articol, detaliile.
Duminică, 13 august, MAE a emis o nouă atenționare de călătorie. Potrivit reprezentanților, autoritățile locale din Regatul Norvegiei au emis cod portocaliu și roșu de inundații. Atenționarea este valabilă până luni, 14 august 2023. Conform datelor, inundațiile sunt provocate în urma plutirii în derivă a gheții desprinse de pe versanți. Pot apărea probleme la nivelul infrastructurii, dar și o creștere rapidă a debitului.
Potrivit informațiilor transmise de Ministerul Afacerilor Externe, în perioada 13 – 14 august 2023, se vor menține active codul portocaliu și roșu de inundații în sudul Norvegiei. Astfel, cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să meargă în Regatul Norvegiei sunt informați cu privire la datele emise de autoritățile locale. Inundațiile pot afecta rețelele de transport, de electricitate, infrastructura sau clădirile. De altfel, pot fi blocaje ale canalelor, închideri sau ruperea drumurilor și podurilor. Cetățenilor li se pun la dispoziție date de contact.
„Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, pentru perioada 13 – 14 august 2023, se mențin codul roșu și codul portocaliu de inundații pentru zone din sudul țării, cu producerea de fenomene ce pot conduce la eroziunea albiilor râurilor, revărsarea râurilor, creșteri rapide ale nivelurilor apelor, închidere /rupere de drumuri și poduri, afectarea rețelelor de transport/electricitate, inundații ale clădirilor și infrastructurii, posibile blocaje ale canalelor, din cauza plutirii în derivă a gheții desprinse de pe versanți.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Regatul Norvegiei: +4722561237; +4722446951; +4722556832; +4722558227, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numărul de telefon de permanență al Ambasadei României la Oslo: +4799153137”, se arată în comunicatul transmis de MAE, pe site-ul oficial.
Vezi și ANUNȚUL FĂCUT DE PREMIERUL GREC! TURIȘTII AFECTAȚI DE INCENDIILE DIN RODOS VOR FI DESPĂGUBIȚI
Sursă foto: colaj Pixabay